merchez (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MERCHÉZ, merchezuri, s. n. 1. (
Reg.; astăzi rar) Tâlc (ascuns) al unui lucru; taină, rost, semnificație. ◊
Expr. A-i veni (cuiva)
la merchez = a-i conveni, a-i veni (cuiva) la îndemână.
2. (
Fam.) Șmecherie, șiretlic, truc. – Din
tc. merkez.merchez (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)merchéz (merchézuri), s. n. – Vicleșug, șiretlic, truc.
Tc. merkez „centru” (Șeineanu, II, 256; Loebel 63; Lokotsch 1423).
merchez (Dicționar de argou al limbii române, 2007)merchez, merchezuri s. n. șmecherie, șiretlic, truc
merchez (Dicționaru limbii românești, 1939)merchéz n., pl.
urĭ (turc. [d ar.]
merkez, centru, capitală, cartier general, corp de jandarmerie; bg. sîrb.
merkez, poliție).
Rar azĭ. Punct esențial.
A ști merchezu la ceva, cuĭva, a ști cum să mînuĭeștĭ, să procedezĭ, a ști rostu.
A-țĭ veni la merchez, a-țĭ veni la îndemînă (la socoteală), a-țĭ conveni. V.
ogod, truc.merchez (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)merchéz (
înv.,
reg.)
s. n.,
pl. merchézurimerchez (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)merchez n.
1. rost:
nu-i știe calului merchezul PANN;
2. dibăcie (în jocul de cărți):
eu joc conțina oarbă cu fantele și am eu merchezul meu CR.;
3. îndemână:
așa ’mi mai vine la merchez AL. [Turc. MERKEZ, loc central].