menaja (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MENAJÁ, menajez, vb. I.
Tranz. 1. A trata pe cineva sau ceva cu înțelegere; grijă și îngăduință, a se purta bine cu cineva; a cruța. ♦
Refl. A-și cruța sănătatea, forțele; a se îngriji, a se feri.
2. (Rar) A nu irosi în zadar, a economisi.
3. (Franțuzism), A pregăti ceva cu dibăcie, a procura; a înlesni. – Din
fr. ménager.menaja (Dicționar de neologisme, 1986)MENAJÁ vb. I. tr. 1. A trata atent și binevoitor, a se purta bine față de cineva. ♦
refl. A-și cruța puterile, a se îngriji.
2. A folosi cu chibzuință (un obiect, un fond etc.), a cruța. [P.i. 3,6
-jează, ger.
-jând. / < fr.
ménager].
menaja (Marele dicționar de neologisme, 2000)MENAJÁ vb. I. tr. 1. a trata atent și binevoitor, a se purta bine față de cineva. 2. a folosi cu chibzuință, a cruța. II. refl. a-și cruța puterile, a se îngriji. (< fr.
ménager)
menaja (Dicționar de argou al limbii române, 2007)menaja, menajez v. r. (iron.) a nu face nimic, a trândăvi, a lenevi.
menaja (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)menajá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
menajeáză, 1
pl. menajắm; conj. prez. 3
să menajéze; ger. menajấndmenajà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)menajà v.
1. a cheltui cu economie:
a-și menaja starea; 2. a nu obosi în zadar:
a-și menaja puterile; 3. a pregăti cu dibăcie:
a menaja o întrevedere; 4. a trata cu atențiune:
a menaja pe cineva; 5. a-și căuta de sănătate:
trebue să te menajezi.