mătăcină (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MĂTĂCÍNĂ, mătăcine, s. f. Numele a două plante erbacee aromatice:
a) plantă meliferă, originară din Siberia, cu frunze lanceolate și cu flori albastre sau albe, cultivată ca plantă ornamentală și pentru florile ei bogate în nectar
(Dracocephalum moldavica); b) roiniță
2. [
Var.:
mătăciúne s. f.] – Din
bg. maticina, scr. matočina.