marfagiu(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) MARFAGÍU,marfagii, s. m. (Înv. și reg.) Negustor ambulant. – Marfă + suf. -agiu.
marfagiu(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) marfagíu (persoană) (înv.) s. m., art. marfagíul; pl. marfagíi, art. marfagíii (-gi-ii)
marfagiu(Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929) marfagiu m. negustor ambulant.
marfagiŭ(Dicționaru limbii românești, 1939) marfagíŭ (d. marfă). Marchidan.