mareșal (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MAREȘÁL, mareșali, s. m. 1. Gradul cel mai înalt din ierarhia militară din unele țări; ofițer care are acest grad. ◊
Mareșalul curții (regale) sau
mareșalul palatului = persoană care are conducerea administrativă generală a bunurilor unui monarh și răspunde de protocolul de la curte; titlu purtat de această persoană.
2. Nume care se dădea în Rusia și în Polonia președintelui unui corp nobiliar. – Din
fr. maréchal.mareșal (Dicționar de neologisme, 1986)MAREȘÁL s.m. Cel mai înalt grad în armată; ofițer care deține acest grad. ◊
Mareșal al palatului = șeful administrației unei case regale sau imperiale. [< fr.
maréchal].
mareșal (Marele dicționar de neologisme, 2000)MAREȘÁL s. m. cel mai înalt grad în ierarhia militară. ♦ ~ al palatului = șeful administrației unei case regale sau imperiale. (< fr.
maréchal)
mareșal (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)mareșál (mareșáli), s. m. – Cel mai înalt grad în armată, în unele țări.
Fr. maréchal. –
Der. mareșalat.mareșal (Dicționaru limbii românești, 1939)*mareșál m., pl.
lĭ (fr.
maréchal, din
mareschalc, d. vgerm
maraschalc, d.
marah, cal [ngerm.
mähre, mîrțoagă], și
scalc, în germ.
schalk], servitor, adică „servitor care îngrijește calu”. V.
marfă, seneșal). Generalisim, titlu acordat marilor generalĭ. Administrator al curțiĭ și caseĭ unuĭ suveran:
mareșal al palatuluĭ. Mareșal de cîmp, vechĭu nume al generaluluĭ de brigadă în Francia. V.
șambelan, mabeĭngiŭ, comis, rahtivan, silictar.mareșal (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mareșál s. m.,
pl. mareșálimareșal (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)mareșal m.
1. gradul cel mai înalt în armată:
mareșal de Franța; 2. administrator al Curții și al casei regale. (= fr.
marechal).