mardi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MARDÍ, mardesc, vb. IV.
Tranz. (
Arg.) A trage cuiva o bătaie zdravănă; a bate, a lovi (zdravăn). – Din
țig. mardo.mardi (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)mardí (mardésc, mardít), vb. – A bate, a chelfăni. Țig.
mar-, participiul
mardo „a lovi” (Bogrea,
Dacor., I, 280; Graur 168; Juilland 167). Cuvînt de argou, ca și
der. mardeală, s. f. (bătaie);
mardeiaș, s. m. (bătăuș). Din același participiu provine
țig. mardo, pl. marde „căldărușă”, de unde argoticul
mardei, s. m. pl. (bani) cu
sing. reconstituit
mardeu, s. m. (monedă de un leu).
mardi (Dicționar de argou al limbii române, 2007)mardi, mardesc v. t. a bate, a lovi; a trage cuiva o bătaie
mardi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mardí (a ~) (
arg.)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. mardésc, imperf. 3
sg. mardeá; conj. prez. 3
să mardeáscă