mare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MÁRE1, mari, adj. I. (Indică dimensiunea) Care depășește dimensiunile obișnuite; care are dimensiuni apreciabile (considerate în mod absolut sau prin comparație). ◊
Degetul (cel) mare = degetul cel mai gros al mâinii, care se opune celorlalte degete.
Literă mare = majusculă. ◊
Expr. A face (sau
a deschide)
ochii mari (cât cepele) = a privi cu uimire, cu curiozitate, cu atenție. ◊ (Adverbial)
Făină măcinată mare. ♦ (Despre suprafețe) Întins
2, vast. ◊ (Substantivat; în
loc. adv.)
În mare =
a) pe scară amplă; după un plan vast;
b) în linii generale, în rezumat. ♦ Înalt.
Deal mare. ♦ Lung.
Păr mare. ♦ Încăpător, spațios, voluminos.
Vas mare. ◊ (
Pop.)
Casa (cea) mare = camera cea mai frumoasă a unei case țărănești, destinată oaspeților. ♦ Lat; adânc.
Apă mare. II. (Indică cantitatea)
1. Care este în cantitate însemnată; abundent, mult; numeros. ♦ (Despre ape curgătoare, viituri; de obicei în legătură cu verbe ca „a veni”) Cu debit sporit, umflat.
2. (Despre numere sau,
p. ext., despre valori care se pot exprima numeric) Care este în cantitate însemnată, ridicat. ♦ (Despre prețuri) Ridicat. ◊
Loc. adj. De mare preț = foarte valoros, prețios, scump. ♦ (Despre colectivități) Numeros.
III. (Arată rezultatul dezvoltării ființelor) Care a depășit frageda copilărie; care a intrat în adolescență; care a ajuns la maturitate. ◊
Fată mare = fată la vârsta măritișului; virgină, fecioară. ◊
Expr. Să crești mare! formulă cu care se răspunde unui copil la salut, cu care i se mulțumește pentru un serviciu etc.
Cu mic cu mare sau
de la mic la mare ori
și mici și mari = toți, toate, toată lumea; (în construcții negative) nimeni. ♦ (De obicei la comparativ sau la superlativ relativ) Mai (sau cel mai) în vârstă.
IV. (Indică durata; despre unități de timp) De lungă durată, îndelung, lung. ◊
Postul (cel) mare = postul cel mai lung din cuprinsul anului, care precedă sărbătoarea Paștilor. (
Pop.)
An mare = an bisect.
V. (Indică intensitatea)
1. (Despre surse de lumină și căldură) Puternic, intens. ◊
Ziua mare = partea dimineții (după răsăritul soarelui) când lumina este deplină, intensă. ◊
Expr. (Ziua) în (sau
la)
amiaza-mare = în toiul zilei, în plină zi, la amiază.
2. (Despre sunete, voce, zgomote) Puternic, ridicat. ◊
Expr. A vorbi (sau
a striga)
în gura mare = a vorbi cu glas tare, cu ton ridicat.
A fi cu gura mare = a fi certăreț, scandalagiu.
3. (Despre fenomene atmosferice) Violent, aspru, năprasnic.
Ger mare. 4. (Despre ritmul de mișcare sau de deplasare) Care a depășit viteza obișnuită; crescut (ca viteză), mărit.
5. (Despre stări sufletești, sentimente, senzații etc.) Intens, profund, tare. ◊
Loc. adv. (
Reg.)
Cu mare ce = cu greu, anevoie. ◊
Expr. (
A-i fi cuiva)
mai mare mila (sau
dragul, rușinea etc.) = (a-i fi cuiva) foarte milă (sau drag, rușine etc.) ♦ (Adverbial;
pop.) Din cale-afară, peste măsură. ♦ Grav.
Greșeală mare. VI. (Arată calitatea, valoarea)
1. De valoare, de însemnătate deosebită; important, însemnat. ◊
Zi mare = zi de sărbătoare; zi importantă.
Strada mare = nume dat în unele orașe de provincie străzii principale.
Drum mare sau
drumul (cel) mare = drum principal de largă circulație, care leagă localități importante. ◊
Expr. Vorbe mari =
a) cuvinte bombastice; promisiuni goale;
b) (rar) laude.
Mare lucru =
a) lucru care impresionează sau deșteaptă mirare;
b) lucru care nu reprezintă nimic de seamă, care reprezintă prea puțin, care este nesemnificativ;
c) (în construcții negative dă contextului valoare afirmativă și invers) n-aș crede să (nu)... ♦ Hotărâtor. ♦ Uimitor, extraordinar, impresionant. ◊
Expr. Mare minune sau
minune mare =
a) (cu valoare de exclamație) exprimă uimire, admirație etc.;
b) (
reg.; cu valoare de superlativ) foarte frumos (sau bun etc.).
Mare minune să (nu)... = ar fi de mirare să (nu)..., n-aș crede să (nu)... ♦ Grav, serios.
2. Cu calități excepționale; ilustru, celebru, renumit. ♦ Ieșit din comun; deosebit.
3. Care ocupă un loc de frunte într-o ierarhie; cu vază. ◊
Socru mare = tatăl mirelui; (la
pl.) părinții mirelui.
Soacră mare sau
soacra cea mare = mama mirelui. ◊
Expr. A se ține mare = a fi mândru, semeț, fudul. (Substantivat)
A trage (sau
a călca)
mare = a-și da importanță; a căuta să ajungă pe cei sus-puși.
La mai mare, urare adresată cuiva cu ocazia unei numiri sau a unei avansări într-un post.
Mare și tare sau
tare și mare = foarte puternic, influent. ♦ (Substantivat)
Mai-mare = căpetenie, șef. ♦ Superior în ceea ce privește calitățile morale. ◊
Expr. Mare la inimă (sau
la suflet) = mărinimos, generos. ♦ Deosebit, ales
2, distins.
Mare cinste. ◊
Mare ținută = îmbrăcăminte sau uniformă destinată pentru anumite solemnități. ♦ (Despre ospețe, serbări) Plin de strălucire; bogat, fastuos, pompos. – Probabil
lat. mas, maris.mare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MÁRE2, mări, s. f. Nume generic dat vastelor întinderi de apă stătătoare, adânci și sărate, de pe suprafața Pământului, care de obicei sunt unite cu oceanul printr-o strâmtoare; parte a oceanului de lângă țărm;
p. ext. ocean. ◊
Expr. Marea cu sarea = mult, totul; imposibilul.
A vântura mări și țări = a călători mult.
A încerca marea cu degetul = a face o încercare, chiar dacă șansele de reușită sunt minime.
Peste (nouă) mări și (nouă) țări = foarte departe. ♦
Fig. Suprafață vastă; întindere mare; imensitate. ♦
Fig. Mulțime (nesfârșită), cantitate foarte mare. –
Lat. mare, -is.mare (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)máre (mắri), s. f. – Întindere mare de apă sărată. –
Mr. amare, megl. mari, istr. mǫre. Lat. mare (Pușcariu 1026; Candrea-Dens., 1047; REW 5349),
cf. it. mare, fr. mer, prov.,
cat.,
sp.,
port. mar. Pentru expresia
a făgădui marea cu sarea, cf. Pușcariu,
Études linguistique roum., Cluj 1937 și, împotrivă Spitzer,
BL, V, 190 și VI, 238.
mare (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)máre adj. –
1. De vîrstă majoră. –
2. Cu dimensiuni și proporții însemnate. –
3. Însemnat, notabil, de categorie socială ridicată. –
4. (
S. m.) Om de vază, persoană remarcabilă. –
Mr. mare, megl. mari, istr. mǫre. Lat. mās, mărem „mascul” (Diez; Miklosich,
Rum. Unters., II, 23; Pușcariu 1027; Candrea-Dens., 1048; Tiktin; Candrea; Rosetti, I, 169). Schimbarea de sens a fost explicată de Tiktin, printr-o încrucișare, puțin probabilă, cu
magnus; și de Bourciez 180 prin faptul că masculul e în general mai mare ca femela. Mai probabil, trebuie să se pornească de la confuzia normală între
mare ca vîrstă și
mare ca dimensiune, specifică în toate idiomurile,
cf. s-a făcut mare (a crescut sau s-a făcut bărbat). Fără îndoială, această
der. a fost respinsă de REW 5231,
cf. Philippide, II, 720. Alte explicații sînt și mai puțin convingătoare: dintr-un cuvînt anterior
lat., pus în legătură cu
v. irlandez
már (Meyer,
Alb. St., IV, 83); de origine celtică (Sköld,
IF, XLIII, 188); din
v. germ. mari (Scriban); sau din
lat. mare „mare” (Spitzer,
Mitt. Wien., I, 294; G. Bonfante,
Il problema dell’ aggettivo e il rom. mare, în
Boll. Istituto di Linque estere, Genova, V, 3-9).
Der. măreț, adj. (superb, mîndru; maiestuos, impunător, grandios), pentru a cărui
der. cf. Densusianu,
GS, II, 9 (după Pușcariu 1027, dintr-un
lat. *
maricius, mai puțin probabil cu
suf. rom. -eț);
măreție, s. f. (maiestuozitate, splendoare; mîndrie);
mări, vb. (a face mare; a augmenta, a crește; a glorifica);
mărie, s. f. (
înv., mărime; Alteță, Maiestate);
mărime, s. f. (amplitudine; dimensiune; importanță; cantitate; persoană importantă);
mărire, s. f. (creștere; dezvoltare; om de vază);
preamări, vb. (a înălța, a glorifica);
măros, adj. (
Trans., trufaș).
Comp. maimare, s. m. (căpetenie, șef),
cf. Candrea-Dens., 1048 (după părerea echivocă a lui Pascu,
Beiträge, 17, din
ngr. μαϊμάρης „arhitect”,
cf. maimar);
maimărie, s. f. (demnitate, preeminență);
mărinimos, adj. (generos), compus artificial după
lat. magnanimus; mărinimie, s. f. (generozitate).
mare (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))MÁRE1, mari, adj. 1. Care depășește dimensiunile obișnuite. ◊
Degetul (cel) mare = degetul cel mai gros care, la mână, se poate opune celorlalte degete. ◊
Expr. A face (sau
a deschide)
ochii mari (cât cepele) = a privi cu uimire, cu curiozitate.
A lăsa (pe cineva)
mare și devreme = a lăsa (pe cineva) dezamăgit. ◊ (Adverbial)
Făină măcinată mare. ♦ (Despre suprafețe) Întins, vast. ◊
Expr. În mare = după un plan vast; în linii generale. ♦ Înalt.
Un deal mare ne desparte (JARNIK-BÎRSEANU). ♦ Lung.
Păr mare. ♦ Încăpător, spațios; voluminos.
Au umplut un sac mare, mare (SBIERA). ♦ (În
expr.)
Casa (cea) mare = camera cea mai frumoasă a unei case țărănești, destinată oaspeților. ♦ Lat; adânc.
Apă mare. 2. În cantitate însemnată, abundent, mult; numeros. ◊
Expr. (Despre ape curgătoare)
A veni mare = a crește, a se umfla; a inunda. ♦ (Despre surse de lumină și căldură) Puternic, intens.
3. De lungă durată.
4. În grad înalt; intens, profund, tare.
Avusese mare iubire pentru el (SADOVEANU). ◊
Loc. adv. (
Reg.)
Cu mare ce = cu greu, anevoie. ◊
Expr. (A-i fi cuiva) mai mare mila (sau
dragul, rușinea etc.) = (a-i fi cuiva) foarte milă (sau drag, rușine etc.).
Ziua-mare = moment al dimineții când lumina devine intensă. ♦ (Despre sunet, voce) Puternic, ridicat. ◊
Expr. A vorbi (sau
a striga)
în gura mare = a vorbi cu glas tare, strigând.
A fi cu gura mare = a fi certăreț, scandalagiu. ♦ (Despre fenomene atmosferice) Violent, năprasnic.
Ger mare. ♦ (Adverbial,
pop.) Din cale-afară, peste măsură.
A să fie Mare mult omor! (ALECSANDRI). ♦ Grav.
Greșeală mare. 5. Adult, matur, vârstnic; (la comparativ) mai bătrân. ◊
Expr. (Despre copii)
A se face mare = a crește, a deveni matur, adult.
6. Vestit, renumit, ilustru.
7. Care ocupă un rang superior, sus-pus. ◊
Expr. A se ține mare = a fi mândru, semeț.
A trage a mare = a-și da ifose; a căuta să ajungă pe cei sus-puși.
La mai mare, urare făcută cuiva cu ocazia unei numiri sau avansări într-un post.
Mare și tare = influent, puternic. ◊ (Substantivat)
Mai-marele = căpetenie, șef. ♦
Mare ținută = îmbrăcăminte sau uniformă destinată pentru anumite solemnități. ♦ Superior în ceea ce privește calitățile morale. ◊
Expr. Mare la inimă (sau
la suflet) = mărinimos, generos.
8. Important, de seamă; hotărâtor. ◊
Zi mare = zi de sărbătoare, zi importantă.
Strada mare = nume dat în unele orașe de provincie străzii principale.
Vorbe mari = cuvinte bombastice; promisiuni goale. ♦ Deosebit, ales.
Mare cinste. –
Lat. mas, maris.mare (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)MARÉ, Rolf de (1888-1964), filantrop suedez. A creat compania Baletelor suedeze (1920). Împreună cu Pierre Tugal, a fondat Arhivele Internaționale ale Dansului (1931-1947), care au organizat primul concurs internațional al coregrafilor (1932).
mare (Dicționaru limbii românești, 1939)1) máre f., pl.
mărĭ (lat.
máre, it.
mare, fr.
mer, pv. cat. sp. pg.
mar). Ocean, imensă întindere de apă care acopere [!] cea maĭ mare parte a globuluĭ pămîntesc:
corabie de mare. Parte maĭ mică din această întindere:
marea Neagră. Suprafața imensă, imensitate:
o mare de nisip, de oamenĭ. Ĭarbă de mare. V.
ĭarbă. A cerca marea cu degetu, a te apuca cu forțe prea micĭ să facĭ un lucru prea mare.
A promite marea și sarea, lucrurĭ imposibile, pe dracu și pe tată-su.
Pe mare (Mold. nord
pe marea), pe calea marină. – Marea acopere aproape treĭ sferturĭ din suprafața globuluĭ terestru și ocupă mult maĭ mult loc în emisferu [!] austral de cît [!] în cel boreal. Adîncimea apelor măriĭ e variabilă, oscilînd în mediŭ între 3000 și 4500 de metri. Dar pin [!] unele locurĭ există depresiunĭ chear pînă la 8613 metri (la Tuscarora) și 9400 (la insulele Tonga). Apa măriĭ, pe lîngă urmele multor minerale, conține în disoluțiune multă clorură de sodiŭ (
sare), care se extrage din saline marine. Dintre mișcările obișnuite ale măriĭ, unele-s întîmplătoare (ca
valurile, care ajung pînă la o înălțime de 18 metri, dar al căror efect nu se maĭ simte la 20 de metri supt [!] suprafața apeĭ), altele-s regulare, ca fluxu, refluxu și curentele.
mare (Dicționaru limbii românești, 1939)2) máre adj. (vgerm. de sus orĭ gep.
mâri, măreț, mare). Foarte întins în dimensiunĭ:
om mare (maĭ des:
om înalt, ĭar
mare se zice maĭ des despre etate saŭ valoare);
cal, casă, pădure, înălțime, adîncime mare. Înaintat în etate:
copiĭ marĭ, frate maĭ mare, om mare. Intens, puternic:
vînt, ploaĭe, curent mare. Fig. Ilustru, distins, genial, generos:
om mare (pin [!] fapte orĭ suflet). Care e făcut orĭ zis de un om mare, care impune pin valoare:
fapte, cuvinte marĭ. Titlu dat suveranilor, demnitarilor și altora:
Ștefan cel Mare, mare logofăt, mare cruce. Fată mare, fecĭoară, virgină.
Boĭer mare, boĭer însemnat.
Mare și tare, omnipotent, care poate face ce vrea.
A te face mare, a crește mare, a înaonta în etate.
A veni mare, a crește, a se umfla:
rîu a venit mare. A te ținea [!] mare, a face pe marele, a te arăta mîndru, a-țĭ da aere.
Mare de anĭ, înaintat în etate.
Mare cît toate zilele, cît ziŭa de mîne [!] (Fam.), foarte mare.
Mare (saŭ
lung)
cît o zi de post, lung și plicticos. S. m. pl.
Ceĭ marĭ, 1. ceĭ înaintațĭ în etate, 2. ceĭ puternicĭ, bogațĭ, influențĭ. Adv.
Fam. Mult, foarte:
mare bun maĭ era! Cu mare ce, cu greŭ, cu mare greutate.
mare (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)máre, mări, s.f. – În expr. ochi de mare = iezer, lac glaciar, tău. „În legătură cu lacurile, ce se numesc aici ochiuri de mare, se povestesc o mulțime de legende, ca și aceea în care e vorba de dispariția unei turme întregi de oi împreună cu ciobanul lor, al cărui suflet nu-și află odihnă” (Demeter, Marin 1935: 42). De menționat că unele lacuri glaciare din Maramureș au o adâncime apreciabilă de 10 până la 30 metri. – Cf. germ. Meerange „ochi de mare; lac glaciar” (Țurcanu); Lat. mare.
mare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)máre1 adj. m.,
art. márele, pl. mari, art. márii; f. máre, g.-d. art. márii, pl. mari, art. márile