marcator (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MARCATÓR, -OARE, marcatori, -oare, subst. 1. S. n. Unealtă agricolă folosită pentru a marca rândurile și locul cuiburilor în care se va pune sămânța sau răsadul.
2. S. m. și
f. Persoană care lucrează la marcarea unor produse (industriale).
3. S. m. (Sport) Persoană care marchează (
4) puncte sau goluri pentru echipa sa. –
Marca +
suf. -tor.marcator (Dicționar de neologisme, 1986)MARCATÓR s.n. 1. Unealtă folosită pentru a fixa locurile cuiburilor de însămânțare.
2. Dispozitiv electronic care produce semnale pentru marcarea intervalelor de timp la oscilatoarele catodice. [<
marca +
-tor].
marcator (Dicționar de neologisme, 1986)MARCATÓR, -OÁRE s.m. și f. Cel care marchează un obiect. [<
marca +
-tor].
marcator (Marele dicționar de neologisme, 2000)MARCATÓR, -OÁRE I.
s. m. f. cel care jalonează un teren, un traseu. II. s. n. 1. unealtă agricolă pentru fixat locurile cuiburilor de însămânțare. 2. dispozitiv al unei mașini de semănat etc. care servește la menținerea distanței constante între rânduri. 3. dispozitiv electronic care produce semnale pentru marcarea intervalelor de timp la oscilatoarele catodice. 4. glonț trasor. III. s.m. (sport) cel care marchează puncte, goluri pentru echipa sa. (< marca + -tor)
marcator (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)marcatór1 (persoană)
s. m.,
pl. marcatórimarcator (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)marcatór2 (unealtă)
s. n.,
pl. marcatoáre