maraz (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MARÁZ s. m. v. măraz.maraz (Dicționaru limbii românești, 1939)maráz n., pl.
urĭ (turc.
maraz, d. ar.
maraz, boală, care vine d. gr.
marasmós, marazm; d. turc. vine ngr.
marázis, alb.
marás, sîrb.
maraz).
Vechĭ (
măraz). Pornire, necaz, cĭudă.
Azĭ. Mold. Iron. A face marazurĭ, a face mofturĭ, a te strîmba (ca să placĭ orĭ fiind-că nu-țĭ place ție):
parcă eraŭ niște maĭmuțe care fac marazurĭ la circ (Neam. Rom. Pop. 6, 190),
de atuncĭ (de la bătaĭe) nu-mĭ maĭ face marazurĭ (ĭapa) și trece pin [!] apă ca pe uscat (Panfile, Văzduhul, 1916, 15). V.
marafet.maraz (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)maraz n. pl. Mold. mofturi, nazuri:
mâța face marazuri CR. [Turc. MARAZ, boală].