mântui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MÂNTUÍ, mấntui, vb. IV.
Tranz. și
refl. 1. (
Pop.) A (se) salva (dintr-o primejdie, din robie, de la moarte etc.).
2. (
Pop.) A (se) vindeca (de o boală).
3. (În limbaj bisericesc) A ierta sau a obține iertarea pentru păcatele săvârșite, a scăpa de pedeapsa divină; a (se) izbăvi, a (se) salva.
4. (
Pop.) A (se) termina, a (se) isprăvi, a (se) sfârși. ◊
Expr. (
Refl.)
A se mântui cu... = a muri. [
Prez. ind. și:
mântuiesc] – Din
magh. menteni.