manoperă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MANÓPERĂ, manopere, s. f. 1. Muncă manuală depusă pentru efectuarea unei lucrări; plată pentru această muncă.
2. (Rar) Acțiune tactică; atitudine; mijloc, procedeu întrebuințat pentru realizarea unui scop.
3. Fig. Manevră (
4) – Calc după
fr. manœuvre, it. manovra. Cf. lat. manopera.manoperă (Dicționar de neologisme, 1986)MANÓPERĂ s.f. 1. Muncă manuală necesară pentru efectuarea unei lucrări, pentru producerea unui lucru.
2. (
Fig.) Uneltire, intrigă, manevră. [După fr.
manoeuvre, it.
manovra, cf. lat. med.
manopera].
manoperă (Marele dicționar de neologisme, 2000)MANÓPERĂ s. f. 1. cantitatea de muncă (manuală) necesară pentru efectuarea unei lucrări; remunerația cuvenită pentru această muncă. 2. (fig.) uneltire, intrigă. (după fr.
monoeuvre, lat.
manopera)
manoperă (Dicționaru limbii românești, 1939)*manóperă f., pl.
e (fr.
manoeuvre supt [!] infl. luĭ
operă. V.
manevră și
manufactură). Pl. Manevre, uneltirĭ, tertipurĭ.
manoperă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!manóperă (ma-no-/man-o-) s. f.,
g.-d. art. manóperei; pl. manóperemanoperă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)manoperă f. mijloc întrebuințat spre a ajunge la un scop:
manopere neleale.