manometru (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MANOMÉTRU, manometre, s. n. Instrument cu care se măsoară presiunea unui gaz sau a unui lichid în stare de vapori dintr-un spațiu închis. – Din
fr. manomètre.manometru (Dicționar de neologisme, 1986)MANOMÉTRU s.n. Aparat folosit pentru măsurarea presiunii lichidelor sau a gazelor dintr-un spațiu închis sau a diferențelor de presiune a două gaze închise în vase diferite. [< fr.
manomètre, cf. gr.
manos – puțin dens,
metron – măsură].
manometru (Marele dicționar de neologisme, 2000)MANOMÉTRU s. n. instrument folosit în manometrie; presiometru. (< fr.
manomètre)
manometru (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)MANOMÉTRU (‹
fr. {i}; {s}
gr. manos „rarefiat” +
metron „măsură”)
s. n. Instrument de măsură a presiunii fluidelor sau a diferenței de presiune, bazat pe deformarea unei piese elastice, pe diferența de nivel a unei coloane de lichid (mercur, alcool, apă etc.), într-un tub de sticlă (adesea în formă de U), pe modificarea conductibilității electrice sau termice a gazelor etc.
M. sunt folosite și în medicină pentru măsurarea presiunii arteriale sau intracardiace, a presiunii lichidului cefalorahidian etc.
manometru (Dicționaru limbii românești, 1939)*manométru n., pl.
e (format de Francezu Varignon [1654-1722]
1 d. vgr.
manós, supțire [!], rar, nu dens, și
métron, măsură). Aparat de măsurat tensiunea (forța elastică) a unuĭ gaz (a aburuluĭ).
manometru (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)manométru (-me-tru) s. n.,
art. manométrul; pl. manométre