manieră (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MANIÉRĂ, maniere, s. f. 1. (La
pl.) Mod de a se comporta sau de a se prezenta în societate; comportare, ținută. ◊
Codul manierelor elegante = ansamblu de reguli privitoare la buna purtare în societate. ♦ (La
sg.) Politețe, amabilitate; bună-cuviință.
2. Fel, chip, mod, procedeu; modalitate. ◊
Loc. adv. De (așa) (sau
de o) manieră... = în (așa) chip..., în (așa) mod...
3. Ansamblu de mijloace de expresie și de procedee care alcătuiesc stilul particular al unui artist. ♦ (
Peior.) Tendință de a repeta, în artă, propriile procedee sau de a imita mecanic procedeele unui maestru. ♦ Folosire mecanică a unor procedee stilistice într-o operă literară, din cauza cărora se ajunge la artificialitate. [
Pr.:
-ni-e-] – Din
fr. manière.