manieră (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MANIÉRĂ, maniere, s. f. 1. (La
pl.) Mod de a se comporta sau de a se prezenta în societate; comportare, ținută. ◊
Codul manierelor elegante = ansamblu de reguli privitoare la buna purtare în societate. ♦ (La
sg.) Politețe, amabilitate; bună-cuviință.
2. Fel, chip, mod, procedeu; modalitate. ◊
Loc. adv. De (așa) (sau
de o) manieră... = în (așa) chip..., în (așa) mod...
3. Ansamblu de mijloace de expresie și de procedee care alcătuiesc stilul particular al unui artist. ♦ (
Peior.) Tendință de a repeta, în artă, propriile procedee sau de a imita mecanic procedeele unui maestru. ♦ Folosire mecanică a unor procedee stilistice într-o operă literară, din cauza cărora se ajunge la artificialitate. [
Pr.:
-ni-e-] – Din
fr. manière.manieră (Dicționar de neologisme, 1986)MANIÉRĂ s.f. 1. (
De obicei la pl.) Fel de a se purta în societate; comportare corectă, cuviincioasă.
2. Fel, chip, mod, procedeu. ♦ Mod specific de realizare a unui lucru, a unei opere; ansamblu de procedee și de mijloace de expresie caracteristice unui artist.
3. Afectare, artificialitate în stil. [Pron.
-ni-e-. / < fr.
manière, it.
maniera].
manieră (Marele dicționar de neologisme, 2000)MANIÉRĂ s. f. 1. (pl.) fel de a se purta în societate; comportare corectă și cuviincioasă. 2. fel, mod, procedeu. ◊ ansamblu de procedee și mijloace de expresie caracteristice unui artist, scriitor etc. 3. afectare, artificialitate în stil. (< fr.
manière)
manieră (Dicționaru limbii românești, 1939)*maniéră f., pl.
e (fr.
manière, d. un vechĭ adj. fr.
manier, -iere, care e la îndemînă, care se face cu mîna, d.
main, mînă). Mod particular de a lucra, de a te purta, purtare (cuviincĭoasă):
acest tînăr are o frumoasă manieră de a vorbi cu ceĭ bătrînĭ, el n´are nicĭ o manieră (e mojic).
Codu manierelor elegante, cartea cu regulele [!] buneĭ cuviințe.
manieră (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)maniéră (-ni-e-) s. f.,
g.-d. art. maniérei; pl. maniéremanieră (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)manieră f.
1. mod de a fi sau de a lucra;
2. mod particular unui sciiitor sau artist:
a confunda stilul cu maniera CAR.;
3. apucături obișnuite:
codul bunelor maniere (fr. =
manière).