mania (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MANIÁ, maniez, vb. I.
Tranz. (
Înv.) A mânui, a manipula. [
Pr.:
-ni-a] – Din
fr. manier.mania (Mic dicționar mitologic greco-roman, 1969)Mania, în mitologia romană, veche divinitate de origine obscură. Mania era considerată drept mama manilor (v. și
Manes).
mania (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)maniá (a ~) (
livr.)
(-ni-a) vb.,
ind. prez. 3
maniáză, 1
pl. maniém (-ni-em); conj. prez. 3
să maniéze; ger. maniínd (-ni-ind)manià (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)manià v.
1. a se servi cu mâna:
a mania o armă; 2. fig. se zice de modul de a uza de instrumentele cugetării:
a mania o limbă; 3. a dirija, a conduce, a administra:
a mania afaceri, bani.