magistral (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MAGISTRÁL, -Ă, magistrali, -e, adj. 1. Care caracterizează pe maestru (
1), de maestru;
p. ext. perfect, desăvârșit.
2. (Despre conducte, căi de comunicație) Principal. ♦ (Substantivat,
f.) Arteră principală de comunicație rutieră, feroviară etc.
3. (
Inform.) Grup de linii de comunicație utilizate pentru transmisia informației de la diferite surse spre unul sau mai mulți destinatari. – Din (
1)
fr. magistral, (
2) după
rus. maghistral'.magistral (Dicționar de neologisme, 1986)MAGISTRÁL, -Ă adj. 1. (
adesea adv.) De maestru (
1); perfect, extraordinar.
2. Medicament magistral (op.
oficinal) = medicament care se prepară în farmacie după rețetă. [Cf. fr.
magistral, lat.
magistralis].
magistral (Marele dicționar de neologisme, 2000)MAGISTRÁL, -Ă I.
adj. 1. (și adv.) de maestru (1); perfect, desăvârșit, extraordinar. 2. (despre ton, ținută etc.) impunător, solemn. 3. (despre medicamente) care se prepară în farmacie după rețetă. II. s. f. 1. arteră principală de comunicație, rutieră, feroviară etc. ◊ conductă principală pentru transportul lichidelor sau al gazelor. 2. (inform.) grup de linii de comunicație pentru transmiterea informației de la diferite surse spre unul sau mai mulți destinatari. (< fr.
magistral, /II/ germ.
Magistrale, rus.
magistrale)
magistral (Dicționaru limbii românești, 1939)*magistrál, -ă adj. (lat.
magistralis. V.
mistral). De magistru, de maestru:
ton magistral. Demn de un magistru, plin de știință:
discurs magistral. Suveran, deciziv [!]:
pedeapsă magistrală. Medicament magistral, care se prepară atuncĭ cînd aĭ nevoĭe de el (V.
oficinal). Adv. În mod magistral:
a vorbi magistral.magistral (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)magistrál adj. m.,
pl. magistráli; f. magistrálă, pl. magistrálemagistral (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)magistral a.
1. de magistru:
ton magistral; 2. demn de un atare:
scriere magistrală.