magistrat (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MAGISTRÁT, magistrați, s. m. 1. (În Roma antică) Cetățean ales pentru exercitarea unor importante atribuții de conducere.
2. Membru al corpului judiciar (judecător, procuror).
3. (
Înv.) Membru în conducerea administrativă, judiciară etc. a unui oraș.
4. (
Înv.) Autoritate publică (administrativă, judiciară etc.). – Din (
1, 2, 4)
fr. magistrat, (
3)
germ. Magistrat. Cf. lat. magistratus.magistrat (Dicționar de neologisme, 1986)MAGISTRÁT s.m. 1. (
Ist.) Persoană investită cu anumite sarcini de autoritate publică în vechea Romă. ♦ Administrator al unui anumit teritoriu în unele sisteme administrative.
2. Membru al corpului de judecători; judecător, procuror, consilier de curte. [Cf. fr.
magistrat, lat.
magistratus].
magistrat (Marele dicționar de neologisme, 2000)MAGISTRÁT s. m. 1. (în Roma antică) persoană investită cu anumite sarcini de autoritate publică. ◊ administrator al unui anumit teritoriu în unele sisteme administrative. 2. persoană care exercită funcția de judecător sau de procuror. (< fr.
magistrat, germ.
Magistrat, lat.
magistratus)
magistrat (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)MAGISTRÁT (‹
fr.,
germ.,
lat.)
s. m. 1. (
Dr.) Denumire dată judecătorilor și procurorilor. În România, au calitatea de
m. și fac parte din corpul
m. judecătorii de la toate instanțele judecătorești, procurorii din cadrul parchetelor de pe lângă acestea, precum și
m. asistenți ai Curții Supreme de Justiție. Sunt asimilați
m. ministrul Justiției, locțiitorii săi și personalul de specialitate juridică din Ministerul Justiției, pe durată îndeplinirii funcției. Numirea și eliberarea din funcție a
m. se face prin decret al președintelui țării.
M. nu pot fi cercetați, reținuți sau arestați fără avizul ministrului Justiției.
2. Funcționar superior sau înalt demnitar.
3. (În Roma antică) Denumire dată persoanelor care aveau o înaltă autoritate publică (
ex. consul, pretor, cenzor, edil, chestor ș.a.).
magistrat (Dicționaru limbii românești, 1939)*magistrát m. (lat.
magistratus, funcțiune, funcționar). Funcționar judiciar (judecător, procuror ș. a.).
magistrat (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)magistrát s. m.,
pl. magistráțimagistrat (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)magistrat m. cel învestit cu o autoritate administrativă sau judiciară.