luntricică (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LUNTRICÍCĂ, luntricele, s. f. 1. Luntrișoară.
2. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu frunzele acoperite cu peri, cu tulpina întinsă pe pământ și cu flori galbene-purpurii, violacee sau alburii, dispuse în spice sau capitule
(Oxytropis campestris). –
Luntre +
suf. -icică.luntricică (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)luntricícă s. f.,
g.-d. art. luntricélei; pl. luntricéle, art. luntricéleleluntricică (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LUNTRICÍCĂ, luntricele, s. f. 1. Luntrișoară.
2. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu frunzele acoperite cu peri, cu tulpina întinsă pe pământ și cu flori galbene-purpurii, violacee sau alburii, dispuse în spice sau capitule
(Oxytropis campestris). —
Luntre +
suf. -icică.