locutor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LOCUTÓR, locutori, s. m. (
Lingv.) Vorbitor. – Din
fr. locuteur.locutor (Dicționar de neologisme, 1986)LOCUTÓR s.m. (
Lingv.) Vorbitor (al unei limbi). ♦ Persoană care formulează un enunț. [< fr.
locuteur].
locutor (Marele dicționar de neologisme, 2000)LOCUTÓR s. m. cel care vorbește cu cineva; vorbitor; cel care emite o comunicare. (< fr.
locuteur)
locutor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)*locutór s. m.,
pl. locutórilocutor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LOCUTÓR, locutori, s. m. (
Lingv.) Vorbitor. — Din
fr. locuteur.