locuință (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LOCUÍNȚĂ, locuințe, s. f. Loc, casă, construcție în care locuiește sau poate locui cineva; domiciliu. [
Var.: (
înv.)
lăcuínță s. f.] –
Locui +
suf. -ință.locuință (Dicționaru limbii românești, 1939)locuínță f., pl.
e (d.
locuĭesc). Domiciliŭ, locu saŭ casa în care locuĭeștĭ.
locuință (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)locuínță s. f.,
g.-d. art. locuínței; pl. locuínțelocuință (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)locuință f. loc sau casă de locuit.
locuință (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LOCUÍNȚĂ, locuințe, s. f. Loc, casă, construcție în care locuiește sau poate locui cineva; domiciliu. [
Var.: (
înv.)
lăcuínță s. f.] —
Locui +
suf. -ință.