locuibil (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LOCUÍBIL, -Ă, locuibili, -e, adj. În care se poate locui, bun de locuit. –
Locui +
suf. -bil.locuibil (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)locuíbil adj. m.,
pl. locuíbili; f. locuíbilă, pl. locuíbilelocuibil (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LOCUÍBIL, -Ă, locuibili, -e, adj. în care se poate locui, bun de locuit. —
Locui +
suf. -bil.