locțiitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LOCȚIITÓR, -OÁRE, locțiitori, -oare, s. m. și
f. Persoană care ține locul alteia într-o funcție și îndeplinește o parte din îndatoririle acesteia. [
Pr.:
-ți-i-] –
Loc +
țiitor (după
fr. lieutenant).