locotenență (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LOCOTENÉNȚĂ, locotenențe, s. f. (
Înv.) Funcția de locțiitor. ◊ (În epoca modernă, în Țara Românească și în Moldova)
Locotenență domnească = organ administrativ-politic care ținea locul domnitorului și exercita atribuțiile acestuia; căimăcămie. – Din
it. locotenenza.