locotenent (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LOCOTENÉNT, locotenenți, s. m. 1. Grad de ofițer superior sublocotenentului și inferior locotenentului-major; persoană care are acest grad. ◊
Locotenent-major = grad de ofițer superior locotenentului și inferior căpitanului; persoană care poartă acest grad.
Locotenent-colonel = grad de ofițer superior mai mare decât maiorul și inferior colonelului; persoană care poartă acest grad. (
Înv.);
Locotenent-comandor = grad de ofițer în aviația sau marina militară, echivalent cu maiorul; persoană care purtă acest grad.
2. (
Înv.) Persoană care ține locul unui demnitar. – Din
it. locotenente.locotenent (Dicționar de neologisme, 1986)LOCOTENÉNT s.m. 1. Locțiitor. ♦ Comandant ajutor al unei mari unități din armata Romei antice.
2. Grad militar imediat superior gradului de sublocotenent; ofițer care are acest grad. ◊
Locotenent-major = grad de ofițer imediat superior locotenentului;
locotenent-colonel = grad de ofițer imediat superior maiorului; (
în trecut)
locotenent-comandor = grad de ofițer din aviație sau marină, echivalent cu acela de maior din armata de uscat; cel care purta acest grad. [Cf. it.
luogotenente, fr.
lieutenant, lat.
locum tenens].
locotenent (Marele dicționar de neologisme, 2000)LOCOTENÉNT s. m. 1. locțiitor. ◊ comandant ajutor al unei mari unități din armata Romei antice. 2. grad de ofițer imediat superior celui de sublocotenent. ♦ ~ -major = grad de ofițer imediat superior locotenentului; ~ -colonel = grad de ofițer imediat superior maiorului. (< it.
locotenente)
locotenent (Dicționar de argou al limbii române, 2007)locotenent, locotenenți s. m. chiștoc de țigară de dimensiuni medii.
locotenent (Dicționaru limbii românești, 1939)*locotenént m. (d. it.
locotenente și
luogotenente, d.
luogo, loc, și
tenente, care ține; fr.
lieutenant. V.
loc). Acela care ține locu altuĭa:
locotenent de domn. Ofițer între sublocotenent și căpitan.
Locotenent-colonel (pl.
locotenențĭ-colonelĭ), ofițer între maĭor și colonel.
locotenent (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)locotenént s. m.,
pl. locotenénți; abr. lt.locotenent (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)locotenent m.
1. locțiitor de Domn;
2. ofițer imediat sub un șef pe care îl suplinește în unele cazuri;
3. ofițer mai jos de căpitan:
locotenent de artilerie; locotenent colonel, ofițer superior mai jos de colonel.
locotenent (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LOCOTENÉNT, locotenenți, s. m. 1. Grad de ofițer superior sublocotenentului și inferior căpitanului; persoană care are acest grad.
Locotenent-colonel = grad de ofițer superior mai mare decât maiorul și inferior colonelului; persoană care poartă acest grad. ◊ (
înv.)
Locotenent-comandor = grad de ofițer din aviația sau marina militară, echivalent cu maiorul; persoană care purta acest grad.
2. (
înv.) Persoană care ținea locul unui demnitar. — Din
it. locotenente.