lingvistică (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))LINGVÍSTICĂ, lingvistici, s. f. Știința care studiază limba (II) și legile ei de dezvoltare. [
Var.: (
înv.)
limbístică s. f.] –
Fr. linguistique.lingvistică (Dicționar de neologisme, 1986)LINGVÍSTICĂ s.f. Știință care studiază limba și legile ei de dezvoltare. ◊
Lingvistică matematică = disciplină care studiază fenomenele de limbă cu mijloace matematice. [Gen.
-cii, var.
linguistică s.f. / cf. fr.
linguistique].
lingvistică (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LINGVÍSTICĂ, lingvistici, s. f. 1. Știință care studiază limba (
II) și legile ei de dezvoltare. ◊
Lingvistică generală = domeniu al lingvisticii care studiază limba din punctul de vedere al trăsăturilor ei generale, de mijloc de comunicare specific omului.
Lingvistică diacronică = studiu al faptelor de limbă privite în evoluția lor.
Lingvistică sincronică = studiu al faptelor de limbă așa cum se prezintă ele la un moment dat. [
Var.:
linguístică s. f.] – Din
fr. linguistique.lingvistică (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)lingvístică s. f.,
g.-d. art. lingvísticii; pl. lingvístici