lingvistic - explicat in DEX

lingvistic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
LINGVÍSTIC, -Ă, lingvistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știință care studiază limba (II) și legile ei de dezvoltare. ◊ Lingvistică generală = domeniu al lingvisticii care studiază limba din punctul de vedere al trăsăturilor ei generale, de mijloc de comunicare specific omului. Lingvistică diacronică = studiu al faptelor de limbă privite în evoluția lor. Lingvistică sincronică = studiu al faptelor de limbă așa cum se prezintă ele la un moment dat. 2. Adj. Care aparține lingvisticii (1), privitor la lingvistică. [Var.: linguístic, -ă s. f., adj.] – Din fr. linguistique.

lingvistic (Dicționar de neologisme, 1986)
LINGVÍSTIC, -Ă adj. Referitor la lingvistică. [Var. linguistic, -ă adj. / cf. fr. linguistique].

lingvistic (Marele dicționar de neologisme, 2000)
LINGVÍSTIC, -Ă I. adj. referitor la lingvistică. II. s. f. știință care studiază limba și legile ei de dezvoltare. ♦ ~ generală = disciplină care studiază faptele de limbă din perspectiva trăsăturilor comune mai multor limbi; ~ comparativă = disciplină care studiază comparativ concordanțele fonetice, semantice și gramaticale din mai multe limbi; ~ matematică = disciplină care studiază fenomenele de limbă cu mijloace matematice; ~ structurală = disciplină care studiază relațiile dintre elementele limbii și caracterul sistematic al acesteia. ◊ glotologie. (< fr. linguistique)

lingvistic (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
LINGVÍSTIC, -Ă (‹ fr.) s.f, adj. 1. S. f. Știință care studiază limba și legile ei de dezvoltare. Preocupări privind limba au apărut încă din Antichitate, în India (Pānini), Grecia (Aristotel) sau Roma antică. În Evul Mediu asemenea preocupări se găsesc mai ales la arabi. Din perioada Renașterii datează interesul pentru studiul limbilor europene, iar expansiunea colonială a dus la studierea, din motive practice, a limbilor indigene. L. ca știință s-a constituit în primul sfert al sec. 19, când s-au pus bazele cercetării istorice și comparative a limbilor (W. Jones, K.K. Rask, W. Humboldt, Fr. Bopp, frații Grimm ș.a.). În a doua jumătate a sec. 19 a luat naștere școala neogramatică. La începutul sec. 20 apar noi metode de cercetare: geografia lingvistică și fonetica experimentală; apar noi școli, cum sunt cea neolingvistică (B. Croce, M. Bartoli), funcțională (Cercul lingvistic de la Praga), generală (F. de Saussure). Dintre curentele lingvistice moderne mai importante sunt: structuralismul, semanticismul, lingvistica matematică, glosematica, transformaționismul. Discipline și domenii ale lingvisticii sunt: fonetica, fonologia, gramatica (morfologia și sintaxa), lexicologia, frazeologia, istorii limbii, dialectologia, stilistica ș.a. În cadrul l. se disting numeroase ramuri: psiholingvistica, sociolingvistica, geolingvistica ș.a. ◊ L. generală = studiul faptelor de limbă privite din punctul de vedere al trăsăturilor comune mai multor limbi (înrudite sau neînrudite). ◊ L. diacronică (sau istorică) = studiul faptelor dintr-o limbă sau din mai multe limbi privite în evoluția lor. ◊ L. sincronică (sau descriptivă) = studiul unei limbi așa cum se prezint ea la un moment dat, fără luarea în considerație a fazelor anterioare. ◊ L. comparativă = studiul comparativ al concordanțelor fonetice, semantice și gramaticale din mai multe limbi, urmărind explicarea legăturilor lor istorice, cercetarea cauzelor dezvoltării lor paralele, a diferențierii și a influenței lor reciproce în cursul istoriei. ◊ L. matematică = disciplină care studiază limba cu mijloace matematice, ocupându-se de aspectele algebrice, cantitative și formale ale fenomenelor de limbă. 2. Adj. Care aparține lingvisticii (1), privitor la lingvistică.

lingvistic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
LINGVÍSTIC, -Ă, lingvistici, -ce, adj. 2. Care aparține lingvisticii (1), privitor la lingvistică. [Var.: linguístic, -ă adj.] – Din fr. linguistique.

lingvistic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
lingvístic adj. m., pl. lingvístici; f. lingvístică, pl. lingvístice

lingvistic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
LINGVÍSTIC, -Ă, lingvistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știință care studiază limba (II) și legile ei de dezvoltare. ♦ Lingvistică generală = domeniu al lingvisticii care studiază limba din punctul de vedere al trăsăturilor ei generale, de mijloc de comunicare specific omului. Lingvistică diacronică = studiu al faptelor de limbă privite în evoluția lor. Lingvistică sincronică = studiu al faptelor de limbă așa cum se prezintă ele la un moment dat. 2. Adj. Care aparține lingvisticii (1), privitor la lingvistică. [Var.: linguístic, -ă s. f., adj.] — Din fr. linguistique.