lichior (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LICHIÓR, lichioruri, s. n. Băutură alcoolică preparată din spirt, sirop de zahăr și esențe aromatice. – Din
fr. liqueur.lichior (Dicționar de neologisme, 1986)LICHIÓR s.n. Băutură făcută din alcool, sirop și diferite esențe aromate. [Pron.
li-chior, scris și
liqueur, licheur. / < fr.
liqueur].
lichior (Marele dicționar de neologisme, 2000)LICHIÓR s. n. băutură din alcool, sirop și diferite esențe aromate. (< fr.
liqueur)
lichior (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)lichiór (lichióruri), s. n. – Băutură alcoolică dulce.
Fr. liqueur. E dublet al lui
licoare, s. f. (lichid), introdus artificial de literatura romantică, din
it. liquore. Se scrie uneori cu ortografie greșită
licheur.lichior (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)LICHIÓR (‹
fr.)
s. n. Băutură alcoolică cu concentrația alcoolului între 28 și 45%, care conține sirop de zahăr, suc de fructe, substanțe aromatizante și substanțe colorante.
lichior (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)lichiór (-chior) s. n., (sorturi, porții)
pl. lichiórurilichior (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LICHIÓR, lichioruri, s. n. Băutură alcoolică preparată din spirt, sirop de zahăr și esențe aromatice. — Din
fr. liqueur.lichĭor (Dicționaru limbii românești, 1939)*lichĭór n., pl.
urĭ (fr.
liqueur, lat.
liquor, licoare). Rachiŭ de calitate superioară, vutcă. – Maĭ corect ar fi
licór, pl.
urĭ, ca´n această poezie de mahala:
Din tranvaĭ [!] cu ĭa scobor, Mă duc la cofetărie, O´nghețată și-un licor, Îĭ ofer cu voĭoșie. (Mica Poesie, 15, Bucureștĭ, 1887, Steinberg, c. Rahoveĭ, 10).