legiuire - explicat in DEX

legiuire (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
LEGIUÍRE, legiuiri, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a legiui și rezultatul ei. ♦ Lege (juridică). ♦ Legislație. – V. legiui.

legĭuire (Dicționaru limbii românești, 1939)
legĭuíre f. Legislațiune.

legiuire (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
legiuíre, -i, s.f. – Judecată: „Cu legiuiri și téltuieli” (Memoria 2001: 113). – Din legiui + -ire.

legiuire (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
legiuíre (înv., pop.) (-giu-) s. f., g.-d. art. legiuírii; pl. legiuíri

legiuire (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
legiuire f. legislațiune.

legiuire (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
LEGIUÍRE, legiuiri, s. f. (înv. și pop.) Acțiunea de a legiui și rezultatul ei. ♦ Lege (juridică). ♦ Legislație. — V. legiui.