leal - explicat in DEX

leal (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
LEÁL, -Ă, leali, -e, adj. Care își respectă cuvântul, care este fidel față de angajamentul luat; corect, cinstit; sincer, franc. [Pr.: le-al] – Din it. leale.

leal (Dicționar de neologisme, 1986)
LEÁL, -Ă adj. Credincios cuvântului dat; sincer, cinstit. [Pron. le-al. / < it. leale].

leal (Marele dicționar de neologisme, 2000)
LEÁL, -Ă adj. care își respectă cuvântul dat; sincer; cinstit, corect; fidel. (< it. leale)

leal (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
leál (leálă), adj. – Credincios, cinstit. It. leale. Este dubletul lui loial, adj. (leal), din fr. loyal, mai puțin folosit. – Der. lealitate (var. loialitate), s. f. (faptul de a fi loial), din it. lealtà, fr. loyauté.

leal (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
LEAL, António Duarte Gomes (1848-1921), poet portughez. Versuri cu caracter satiric („Sfârșitul unei lumi”), evoluând spre romantism („Luminile Sudului”) și simbolism („Foamea lui Camōes”).

leal (Dicționaru limbii românești, 1939)
*leál, -ă adj. (it. leale, d. lat. legalis, legal; fr. loyal). Onest și sincer: om, caracter leal. Adv. În mod leal. – Barb. loĭal.

leal (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
leál adj. m., pl. leáli; f. leálă, pl. leále

leal (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
leal a. onest și franc.

leal (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
LEÁL, -Ă, leali, -e, adj. Care își respectă cuvântul, care este fidel față de angajamentul luat; corect, cinstit; sincer, franc³. [Pr.: le-ai] — Din it. leale.