lamento (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LAMÉNTO, lamentouri, s. n. Piesă muzicală populară sau cultă, preponderent vocală, cu caracter de tânguire. – Din
it. lamento.lamento (Dicționar de neologisme, 1986)LAMÉNTO s.n. 1. (
Muz.) Piesă vocală în vechea operă italiană, cu caracter trist, tânguitor.
2. (
Liv.; la pl.) Jeluire; lamentație; plânsete, gemete; jale. [Sg. (
2)
lament. / cf. it.
lamento, lat.
lamenta].
lamento (Marele dicționar de neologisme, 2000)LAMÉNTO s. n. 1. (muz.) piesă vocală în vechea operă italiană, cu caracter trist, tânguitor. 2. (pl.) lamentație; plânsete. (< it.
lamento)
lamento (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)LAMENTO (
cuv. it.)
s. n. Piesă vocală cu caracter trist, tânguitor, specifică operei italiene din
sec. 17-18, plasată, de obicei, imediat înaintea deznodământului dramatic (
ex. l. din opera „Ariana” de Monteverdi). Din
sec. 19, termenul are doar sensul de „cântec trist”, putând desemna o lucrare vocală sau instrumentală.
lamento (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)laménto (
it.)
s. n.,
art. laméntoul; pl. laméntourilamento (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LAMÉNTO, lamentouri, s. n. Piesă muzicală populară sau cultă, preponderent vocală, cu caracter de tânguire. — Din
it. lamento.