lacom (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LÁCOM, Ă, lacomi, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Care mănâncă și bea cu poftă exagerată; căruia îi place să mănânce mult, mâncăcios.
2. Fig. (Urmat de determinări introduse prin
prep. „la”, „de”, „după”) Avid, nesățios. – Din
sl. lakomŭ.lacom (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)lácom (lácomă), adj. –
1. Mîncăcios, gurmand, nesătul. –
2. Vorace, devorator. –
Megl. lacum. Sl. (
bg.)
lakomŭ (Miklosich,
Lexicon, 331; Cihac, II, 163; Conev 86; DAR). –
Der. lăcomos, adj.;
lăcomește, adv.;
lăcomi, vb., din
sl. lakomiti sę, bg. lăkomja se; lăcomie, s. f., din
sl. lakomije, bg. lakomija. – Din
rom. provine
mag. lákom (Edelspacher 24) și
săs. lâkom, lâkomisch.lacom (Dicționaru limbii românești, 1939)lácom, -ă adj. (vsl.
lakomŭ). Avid, pofticĭos, nerăbdător să apuce ceĭa ce dorește:
lupu e lacom de carne, porcu e animalu cel maĭ lacom. Fig. Om lacom de banĭ, de glorie. Adv. Cu lăcomie:
a mînca lacom.lacom (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)lácom adj. m.,
pl. lácomi; f. lácomă, pl. lácomelacom (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)lacom a.
1. cui place să mănânce mult;
2. fig. care dorește cu ardoare:
lacom de bani, de glorie. [Slav. LAKOMŬ, avid].
lacom (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LÁCOM, lacomi, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Care mănâncă și bea cu o poftă exagerată; căruia îi place să mănânce mult; mâncăcios.
2. Fig. (Urmat de determinări introduse prin
prep. „la”, „de”, „după”) Avid, nesățios. — Din
sl. lakomŭ.