juvenil - explicat in DEX

juvenil (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
JUVENÍL, -Ă, juvenili, -e, adj. Care aparține tinereții; tineresc. – Din fr. juvénile, lat. juvenilis.

juvenil (Dicționar de neologisme, 1986)
JUVENÍL, -Ă adj. 1. Tineresc. 2. (Despre substanțe) Care provine din magma topită în interiorul scoarței Pământului și circulă prin scoarță, putând ajunge până la suprafață. ◊ Apă juvenilă = apă minerală. [< fr. juvénile, cf. lat. iuvenilis].

juvenil (Marele dicționar de neologisme, 2000)
JUVENÍL, -Ă adj. 1. care aparține tinereții; tineresc. 2. (despre substanțe) care provine din magma topită în interiorul scoarței Pământului și circulă prin scoarță, până la suprafață. 3. (despre organisme) tânăr. (< fr. juvénile, lat. iuvenilis)

juvenil (Dicționaru limbii românești, 1939)
* juveníl, -ă adj. (lat. juvenilis, d. júvenis, june. tînăr). Tineresc, de tînăr: ardoare juvenilă.

juvenil (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
juveníl adj. m., pl. juveníli; f. juvenílă, pl. juveníle

juvenil (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
juvenil a. ce ține de junețe: ardoare juvenilă.

juvenil (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
JUVENÍL, -Ă, juvenili, -e, adj. Care aparține tinereții; tineresc. — Din fr. juvénile, lat. juvenilis.