jurător - explicat in DEX

jurător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
JURĂTÓR, -OÁRE, jurători, -oare, s. m. și f. (Înv. și pop.) Persoană care jură în calitate de martor în fața unei instanțe judiciare. – Jura + suf. -ător.

jurător (Dicționaru limbii românești, 1939)
jurătór m. Vechĭ. Martur care jura cu impricinatu. Megiașiĭ jurătorĭ (numițĭ uneorĭ și adeveritorĭ, tocmelnicĭ orĭ judecătorĭ) eraŭ judecătorĭ, ĭar hotărîrea lor era suverană (Gĭur. 1920, 41-42). V. lege.

jurător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
jurătór (înv.) s. m., pl. jurătóri

jurător (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
jurător m. cel ce jură.

jurător (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
JURĂTÓR, -OÁRE, jurători, -oare, s. m. și fi (înv.) Persoană care jură în calitate de martor în fața unei instanțe judiciare. — Jura + suf. -ător.