jur (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)JUR1, juri, s. m. (Astăzi rar) Jurat
1. ◊ (În vechea organizare judecătorească)
Curte cu juri = organ de jurisdicție pentru procese criminale, delicte politice sau de presă, în componența căruia intrau jurați
1. – Din
fr. jury.jur (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)JUR2, jururi, s. n. Spațiu în mijlocul căruia se află cineva sau ceva; împrejurime; vecinătate. ◊
Loc. adv. În (sau
prin)
jur = în (sau prin) preajmă, alături, prin apropiere, împrejur.
Din jur = din împrejurimi, dimprejur.
(De) jur împrejur = din (sau în) toate părțile. ◊
Loc. prep. În jurul... =
a) în preajma...;
b) relativ la..., despre...;
c) aproximativ în..., cam pe la...
Prin jurul... = în apropiere de...; cam pe la...;
Din jurul... = pe lângă, din preajma...
(De) jur împrejurul... = în preajma... –
Lat. gyrus.jur (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)JUR3, jururi, s. n. (
Pop.) Jurământ. – Din
jura (derivat regresiv).
jur (Dicționar de neologisme, 1986)JUR s.n. (
Franțuzism)
Jur-fix = zi de primire a unor familii aristocratice; petrecere care are loc într-o astfel de zi. [Scris și
jour. / < fr.
jour-fixe].
jur (Marele dicționar de neologisme, 2000)JUR s. m. jurat. ♦ curte cu ~ i = organ de jurisdicție cu caracter penal format din juri. (< fr.
jury)
jur (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)jur (jururi), s. n. – Înconjurare, ocol, împrejmuire. –
Var. (
Mold.)
giur. Mr. giur. Origine incertă. Se consideră reprezentant al
lat. gyrus ‹
gr. γῦρος (Philippide,
Festgabe Mussafia, 46; Densusianu,
Hlr., 80; Cipariu,
Gram., 145; Candrea-Dens., 923; REW 3938; DAR; Rosetti, I, 63),
cf. it.,
sp.,
port. giro, prov. gir; însă
der. este dificil de explicat (
cf. Graur,
BL, V, 100). Rezultatul
y ›
iu indică faptul că împrumutul ar trebui să fie posterior
sec. X (Rosetti, II, 65), și prin urmare, nu poate proveni direct din
lat.; caz în care rămîne fără o explicație satisfăcătoare rezultatul γυ › ğ. Dacă se admite că
var. giur e primitivă, s-ar putea presupune că rezultatul
gyrus › *
gir s-ar fi schimbat ca
jimite ›
j(i)umătate sau
bucin ›
bucium. Totuși, această alterare este incertă la vocala tonică, și nu este necesară o asimilare sau disimilare.
Comp. prejur, prep. (
înv., în jur de);
împrejur, adv. (în locul înconjurător);
împrejura, vb. (a înconjura, a încinge), derivat de DAR direct din
lat. pop. pergyrāre; împrejurare, s. f. (înconjurare; circumstanță, condiție; situație, poziție);
împrejurător, adj. (care asediază);
împrejuraș (
var. împrejurean),
s. m. (
înv., vecin);
împrejurime, s. f. (locul sau ținutul dimprejur);
desprejura, vb. (a descinge; a pune în libertate, a da drumul). –
Cf. înconjura.jur (Dicționaru limbii românești, 1939)1) jur n., pl.
urĭ (lat.
gyrus, voltă, învîrtitură, cerc, d. vgr.
gyros; it. sp. pg.
giro, pg.
gir. Din aceĭași răd. e și fr.
environ, aproape. V.
virez). Ocol circuit, mișcare în cerc:
am făcut doŭă jururĭ (Rar).
În jur, în prejur:
în juru caseĭ, în juru tăŭ, în juru orașuluĭ (rar:
în jur de tine [Mureșeanu. Trans.],
în jur de oraș și maĭ des
în prejuru caseĭ, tăŭ, orașuluĭ).
Îșĭ strîngea bunda pe jur, îșĭ strîngea bunda în prejuru trupuluĭ (Luceafăru, 1903, 7, Trans.). – Barb. (după fr.
autour),
în jur îld.
despre: în juru afaceriĭ. V.
prejur.jur (Dicționaru limbii românești, 1939)2) jur, a -
á v. intr. (lat.
jurare, a jura, d.
jus, juris, drept, dreptate; it.
giurare, pv. cat. sp. pg.
jurar, fr.
jurer. Rudă cu
just). Iaŭ martur pe Dumnezeŭ saŭ altă autoritate pe care o cred sacră:
jur pe cruce, pe onoare că spun adevărat. Mă oblig pin jurămînt, promit serios:
jur supunere cuiva. V. tr. Blestem pe cineva dacă nu va face ceva:
te jur să facĭ așa cum țĭ-am spus. V. refl. Jur, afirm bazat pe religiune saŭ pe altă credință:
mă jur pe cruce, pe onoare că spun adevărat, mă jur să fac (saŭ:
că voĭ face)
un spital. V.
zăŭ.jur (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!jur1 (jurat) (
înv.)
s. m.,
pl. jurijur (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!jur2 (împrejurime)
s. n.