junghia (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)JUNGHIÁ, júnghii, vb. I.
Tranz. (
Pop.) A înjunghia. [
Pr.:
-ghi-a] –
Lat. jugulare.junghia (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)junghiá (-ghiu, junghiát), vb. –
1. A înjunghia, a pune cuțitul la gît. –
2. A tăia gîtul. –
3. A sacrifica, a jertfi. –
4. A înțepa, a simți un junghi. –
Var. înjunghia. Mr. giugl’are, megl. jungl’u. Lat. iugulāre, cu infix nazal (
Lexiconul de la Buda; Diez,
Gramm., I, 197; REW 4607; DAR; Pascu, I, 93). După Candrea-Dens., 918 s-ar datora unei încrucișări cu
iungĕre, ipoteză mai puțin probabilă; Lambrior 373 pleca de la un popular *
junglāre. Var. este în prezent mai folosită decît cuvîntul de bază, care pare
înv. Der. junghiu, s. n. (înțepătură; înjunghietură; jungher), postverbal de la
junghia; jungher, s. n. (pumnal) în loc de *
junghiar, cu
suf. -
ar; junghetor, s. n. (
înv., altar);
junghetor, s. m. (persoană care sacrifică; parlagiu);
înjunghetor, adj. (care înjunghie; care sacrifică);
junghetură, s. f. (victimă, animal sacrificat; înjunghietură; sacrificare, omorîre; ceafă, baza craniului), cu
suf. -
tură, (după Pușcariu 922; Candrea-Dens., 919; REW 4607 și DAR, de la un
lat. *iugulatūra).
junghia (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)junghiá (a ~) (
pop.)
(-ghi-a) vb.,
ind. prez. 1 și 2
sg. júnghii, 3
júnghie (-ghi-e), 1
pl. junghiém; ger. junghiínd (-ghi-ind)junghià (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)junghià v. a înjunghia. [Lat. JUGULARE].
junghia (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)JUNGHIÁ, júnghii, vb. I.
Tranz. (
Pop.) A înjunghia. [
Pr.:
-ghi-a] —
Lat. jugulare.