junc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)JUNC, junci, s. m. Bou sau taur tânăr (între doi și trei ani) nepus la jug. –
Lat. juvencus.junc (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)junc (júnci), s. m. – Bou sau taur tînăr. –
Mr. giuncu, megl. junc, istr. jungu. Lat. iŭvĕncus (Pușcariu 919; REW 4641; DAR),
cf. it. giovenco, sicil.,
napol. jenku. –
Der. juncă, s. f. (vacă tînără), care poate fi reprezentant al
lat. iuvenca (Pușcariu 920; Candrea-Dens., 921);
juncan, s. m. (junc mai mare), cu
suf. -
an. Cf. june, junice.junc (Dicționaru limbii românești, 1939)junc, -ă s. (lat.
jŭvĕncus, jŭvĕnca, d.
júvenis, tînăr, trecînd pin fazele *
juenc, *juînc, junc, ca
cruentus, proventus, rom.
crunt, prunc; it.
giovenco, -nca). Taur tînăr, vacă tînără.
junc (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)junc, -i, s.m. – Bou sau taur tânăr (între 2 și 3 ani) nepus la jug: „De ț-ar si găina-un cuc / Ț-aș si dat bani de un junc” (Memoria 2001: 107). – Lat. juvencus.
junc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)junc s. m.,
pl. juncijunc (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)junc m. bou tânăr de 2—3 ani. [Lat. JUVENCUS].
junc (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)JUNC, junei, s. m. Bou sau taur tânăr (între doi și trei ani) nepus la jug. —
Lat. juvencus.