jumătate (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)JUMĂTÁTE, jumătăți, s. f. 1. Fiecare dintre cele două părți egale în care se poate diviza un întreg; parte dintr-un întreg divizat în două părți aproximativ egale. ◊
Jumătate de măsură = măsură fragmentară, incompletă, numai pe jumătate. ◊
Loc. adv. Pe (sau
în)
jumătate = în două părți egale, pe din două; parțial, incomplet;
p. ext. segmentat, trunchiat. ◊
Expr. A face (ceva)
pe jumătate = a nu duce (ceva) până la capăt.
(O dată) și jumătate, exprimă ideea de superlativ.
Cu jumătate de gură (sau
de glas) ori
cu jumătate gura (sau
gură) sau
cu gura (pe) jumătate = cu glas scăzut, fără convingere sau entuziasm.
Cu jumătate de inimă sau
cu inima pe jumătate = fără curaj, fără hotărâre, fără avânt. ♦ (Adverbial) În parte, întrucâtva.
2. Soție.
3. Punctul care marchează mijlocul unei distanțe în spațiu sau al unui interval de timp.
4. (Eliptic) Măsură de capacitate sau de greutate reprezentând o doime dintr-un litru sau dintr-un kilogram.
5. (
Reg.) Claie mică formată din snopi așezați în formă de cruce. [
Var.: (
fam. și
reg.)
jumá, jumáte s. f.] –
Et. nec.jumătate (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)jumătáte (jumătắți), s. f. –
1. Fiecare din cele două părți egale în care se poate divide un întreg. –
2. Fiecare din cele două părți egale dintr-un litru, dintr-un kilogram. –
3. Claie mică din 7 pînă la 20 snopi, considerată jumătate de căpiță. –
4. Soț, consort. –
Var. vulg. juma(te). Mr. giumitate, megl. jimitate. Lat. mĕdĭĕtātem, probabil printr-o metateză *
diemitatem și cu rezultatul
dj ›
gi (
mr.) ›
ji (
megl.), ca
ajunge, ajuta, jos. Înainte fusese propus
lat. dimidiĕtātem. Această
der., semnalată încă de Cipariu,
Elem., 61, a fost adoptată într-o formă modificată de Philippide,
O rămășită din timpuri străvechi, 11; Koerting 2977; Densusianu,
Rom., XXXIII, 281; Tiktin; și Pascu, I, 133, care pleacă de la
medietatem, prin intermediul unei forme *
jimitatem, rezultată din încrucișarea cu
gr. ἤμισυ după Philippide; prin intermediul unei metateze, după Tiktin.
Der. din
lat. a fost abandonată de către toți cercetătorii moderni, care admit totuși, o încrucișare cu
dimidietatem, pentru a explica finala cuvîntului. În general se admite că
jumătăte reprezintă în prima sa parte
alb. giymës, giymësë „jumătate” (Miklosich,
Rum. Unters., I, 269; Miklosich,
Consonant, II, 12; Spitzer,
Mitt. Wien, 322; Capidan,
Raporturile, 528; Philippide, II, 718; Rosetti, II, 118). Explicația este laborioasă și nu pare a fi probabilă: conform ei,
alb. giymë (‹
gr. ἤμισος cu o spirantă secundară, după Meyer 153), reprezintă un primitiv *
gjumëtë (ceea ce se opune
der. pe care am citat-o); și de aici
rom. jumătate, prin
der. cu
suf. -
ate, sau prin încrucișare cu
dimidietatem. Etimonul
alb. nu pare posibil, deoarece, pe lîngă dificultatea
s ›
t, este ciudat paralelismul între
alb. gj (ghi) față de
rom. g ›
j (
cf. alb. gemp, rom. ghimpe, alb. güs, rom. ghiuj, etc.).
Der. jumătăți (
var. înjumătăți, jumătăța),
vb. (a tăia în două, a despica; a reduce la jumătate).
jumătate (Dicționaru limbii românești, 1939)jumătáte f., pl.
ățĭ (amestecătură din alb.
ghĭúmas, jumătate, și lat.
dimidietas, =
dimidium și
medietas, derivate d.
medius, mijlociŭ. D.
medietas vine it.
metá, fr.
moitié, sp.
metad, pg.
metade, ametade). Fiecare dintre cele doŭă părțĭ egale ale unuĭ tot.
Fig. Fam. Nevastă, soție (saŭ și soț). Un fel de becață foarte mică numită și
surdă. Jumătate saŭ
pe jumătate mort, aproape mort.
Cu jumătate de gură, a lene, fără convingere saŭ dorință de:
a afirmat cu jumătate de gură. Acesta e unu și jumătate (de ex.
bețiv, ștrengar, hoț), acesta e mare (
bețiv, ștrengar, hoț). – Sing. și
jumate (Sud. pop.).
jumătate (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)jumătáte s. f.,
g.-d. art. jumătắții; pl. jumătắțijumătate (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)jumătate f. una din părțile unui tot împărțit în două părți egale:
unu și jumătate fig. foarte șiret. [Cf. lat. DIMIDIETATEM].
jumătate (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)JUMĂTÁTE, jumătăți, s. f. 1. Fiecare dintre cele două părți egale în care se poate diviza un întreg; parte dintr-un întreg divizat în două părți aproximativ egale. ◊
Jumătate de măsură = măsură fragmentară, incompletă, numai pe jumătate. ◊
Loc. adv. Pe (sau
în)
jumătate = în două părți egale, pe din două; parțial, incomplet;
p. ext. segmentat, trunchiat. ◊
Expr. A face (ceva)
pe jumătate = a nu duce (ceva) până la capăt.
(O dată) și jumătate, exprimă ideea de superlativ.
Cu jumătate de gură (sau
de glas) ori
cu jumătate gură(sau
gură) sau
cu gura (pe) jumătate = cu glas scăzut, fară convingere sau entuziasm.
Cu jumătate de inimă sau
cu inima pe jumătate = fără curaj, fără hotărâre, fară avânt. ♦ (Adverbial) în parte, întrucâtva.
2. (Glumeț) Soție.
3. Punctul care marchează mijlocul unei distanțe în spațiu sau al unui interval de timp.
4. (Eliptic) Măsură de capacitate sau de greutate reprezentând o doime dintr-un litru sau dintr-un kilogram.
5. (
Reg.) Claie mică formată din snopi așezați în formă de cruce. [
Var.: (
fam. și
reg.)
jumá, jumáte s.f] —
Et. nec.