jujău (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)JUJĂU s. n. v. jujeu.jujău (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)jujău n.
1. jug de trei lemne ce se pune la gâtul porcilor spre a-i opri de a face stricăciuni;
2. tărbaca câinilor (în Dobrogea). [Cf. serb. JEJELĬ, bâtă de legat câinii ciobănești].
jujău (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)JUJẮU s. n. v. jujeu.jujăŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)jujắŭ n., pl.
ăĭe (sîrb.
žeželj, inf. de
jug).
Vest. Sud. Jug p. porcĭ a doŭa zi după lăsatu seculuĭ.
A da la jujăŭ, a da în tărbacă.