jindui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)JINDUÍ, jinduiesc, vb. IV.
1. Tranz. și
intranz. A dori ceva în mod intens; a râvni, a pofti.
2. Refl. (
Înv.) A regreta. – Din
sl. žendati.jindui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)jinduí (a ~) (a râvni)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. jinduiésc, imperf. 3
sg. jinduiá; conj. prez. 3
să jinduiáscăjindui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)JINDUÍ, jinduiesc, vb. IV.
1. Tranz și
intranz. A dori ceva în mod intens; a râvni, a pofti.
2. Refl. (
înv.) A regreta. — Din
sl. žendati.jinduì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)jinduì v.
1. a-i duce jindul, a pofti la ceva;
2. a (se) lipsi de toate. [Slav. JẼDATI, a-i fi sete, foame, a pofti].