jinduit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)JINDUÍT, -Ă, jinduiți, -te, adj. Poftit, râvnit; jinduitor. –
V. jindui.jinduit (Dicționaru limbii românești, 1939)jinduít, -ă adj. Care jinduĭește, foarte doritor:
a fi jinduit de banĭ.jinduit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)JINDUÍT, -Ă, jinduiți, -te, adj. Poftit, râvnit; jinduitor. —
V. jindui.