jigală (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)JIGÁLĂ, jigale, s. f. (
Înv. și
reg.) Cui întors la vârf și înfierbântat, cu care se găuresc ciubucele sau se decorează diverse obiecte de lemn. [
Var.:
juválă s. f.] – Din
ucr. žyhalo.jigală (Dicționaru limbii românești, 1939)jigálă f., pl.
e (rus.
žegálo, priboĭ [de găurit potcoave], rut.
žigalo, frigare,
žegló, zamba; pol.
žegadto, priboĭ, zamba, d. vsl.
žigatĭ, a arde. V.
jerăgaĭ).
Vechĭ. Zamba. – Și
jivală.jigală (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)jigálă (
înv.,
reg.)
s. f.,
g.-d. art. jigálei; pl. jigálejigală (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)JIGÁLĂ, jigale, s. f. (
înv. și
reg.) Cui întors la vârf și înroșit în foc, cu care se găuresc ciubucele sau se decorează diverse obiecte de lemn. [
Var.:
juválă s. f.] — Din
ucr. žyhalo.