jig (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)jig1 (jâg) s.n. (reg.) Materie gălbuie și ceroasă care se află în lâna oilor; usuc.
jig (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)jig2, jíguri, s.n. (reg.)
1. Semn făcut cu fierul roșu pe corpul animalelor, semn cu care se înfierează oile și caprele (la urechi).
2. Arsură pe esofag; jărăgai, jigăraie, pirozis, râgâială.
jig (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))JIG s. n. (
Reg.) Arsuri în gât și în piept. –
Comp. sb. žig.jig (Dicționaru limbii românești, 1939)jig n., pl.
urĭ (vsl.
žigŭ, sîrb.
žig, arsură, rudă cu
jignesc, jeg, jegăraĭ și
jerăgaĭ).
Est. Jerăgaĭ, arsură pe care, după mîncare, o simțĭ în esofag, în cauza suiriĭ acreliĭ din stomah (în med.
pyrósis, vgr.
pýrosis). – În Olt.
ojig (sîrb.
ožega).
jig (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)jig, -uri, s.n. – Amăreală la stomac (Papahagi 1925). În expr. mă taie jig = amăreala de la rânză (Faiciuc 1998: 101). – Din srb. žig (MDA).
jig (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)jig n. Mold.
1. jeg;
2. jigăraie. [Slav. JIGŬ, din JIGATI, a arde].