jiganie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)JIGÁNIE, jigănii, s. f. (
Fam.) Animal sălbatic; jivină, lighioană;
p. ext. animal domestic. – Contaminare între
jivină și
gânganie.jiganie (Dicționar de argou al limbii române, 2007)jiganie, jiganii s. f. 1. animal sălbatic, jivină, lighioană.
2. (
peior.) om lipsit de caracter.
jiganie (Dicționaru limbii românești, 1939)jigánie f. (d.
jivină și
gînganie). Dihanie, jivină, animal (maĭ ales fabulos).
jiganie (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)jigánie, -ii, (jigănie), s.n. – Animal sălbatic; jivină, lighioană: „Tăte jigăniile și tăț zermii es din pământ” (Papahagi 1925: DXI). – Contaminare între jivină și gânganie (DEX).
jiganie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)jigánie (
pop.)
(-ni-e) s. f.,
art. jigánia (-ni-a), g.-d. art. jigániei; pl. jigắnii, art. jigắniile (-ni-i-)jiganie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)jiganie f. animal, mai ales monstruos:
mulțime de jigănii înspăimântătoare CR. [Origină necunoscută].
jiganie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)JIGÁNIE, jigănii, s. f. (
Pop.) Animal sălbatic; jivină, lighioană;
p. ext. animal domestic. — Contaminare între
jivină și
gânganie.