jeluitor - explicat in DEX

jeluitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
JELUITÓR, -OÁRE, jeluitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se jeluiește (1); tânguitor. ♦ (Substantivat, f.; rar) Bocitoare. 2. S. m. și f. (Înv.) Persoană care prezintă o jalbă; reclamant, petiționar. [Pr.: -lu-i-] – Jelui + suf. -tor.

jeluitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
jeluitór (-lu-i-) adj. m., s. m., pl. jeluitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. jeluitoáre

jeluitor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
jeluitor m. suplicant: dator e s’sculte pe orice jeluitor Al.

jeluitor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
JELUITÓR, -OÁRE, jeluitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se jefuiește (1); tânguitor. ♦ (Substantivat, f.; rar) Bocitoare. 2. S. m. și f. (înv.) Persoană care prezintă o jalbă; reclamant, petiționar. [Pr.: -lu-i-] — Jelui + suf. -tor.