jeluitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)JELUITÓR, -OÁRE, jeluitori, -oare, adj.,
s. m. și
f. 1. Adj. Care se jeluiește (
1); tânguitor. ♦ (Substantivat,
f.; rar) Bocitoare.
2. S. m. și
f. (
Înv.) Persoană care prezintă o jalbă; reclamant, petiționar. [
Pr.:
-lu-i-] –
Jelui +
suf. -tor.