izbuti - explicat in DEX

izbuti (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
IZBUTÍ, izbutesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A duce ceva la bun sfârșit; a reuși, a izbândi. – Et. nec.

izbuti (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
izbutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbutésc, imperf. 3 sg. izbuteá; conj. prez. 3 să izbuteáscă

izbuti (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
IZBUTÍ, izbutesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A duce ceva la bun sfârșit; a reuși, a izbândi. — Et. nec.

izbutì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
izbutì v. a avea un sfârșit bun, a reuși. [Slav. IZBUTI, a stărui până la sfârșit].