izbutire (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)IZBUTÍRE s. f. Acțiunea de
a izbuti și rezultatul ei; succes, reușită, izbândă. –
V. izbuti.izbutire (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)izbutíre s. f.,
g.-d. art. izbutíriiizbutire (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)IZBUTÍRE s. f. Acțiunea de
a izbuti și rezultatul ei; succes, reușită, izbândă. —
V. izbuti.