izbitură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)IZBITÚRĂ, izbituri, s. f. Lovitură puternică. ♦ (Rar) Semn rămas în urma unei lovituri; contuzie. –
Izbi +
suf. -tură.izbitură (Dicționaru limbii românești, 1939)izbitúră f., pl.
ĭ. Rezultatu izbiriĭ, lovitură:
corabia a primit o izbitură în coastă.izbitură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)izbitúră s. f.,
g.-d. art. izbitúrii; pl. izbitúriizbitură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)izbitură f. efectul izbirii: lovitură puternică.
izbitură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)IZBITÚRĂ, izbituri, s. f. Lovitură puternică. ♦ (Rar) Semn rămas în urma unei lovituri; contuzie. —
Izbi +
suf. -tură.