izbi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)IZBÍ, izbesc, vb. IV.
1. Tranz. și
refl. A (se) lovi cu putere (de ceva, de cineva sau cu ceva); a (se) repezi cu violență; a (se) trânti. ♦
Tranz. și
refl. A (se) arunca cu putere; a (se) azvârli.
2. Tranz. (Despre lumină) A cădea cu putere, a lovi drept în față, în ochi.
3. Tranz. A ataca.
4. Tranz. Fig. A impresiona puternic pe cineva; a surprinde, a frapa, a bate la ochi. – Din
sl. izbiti.