iuțeală - explicat in DEX

iuțeală (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
IUȚEÁLĂ, iuțeli, s. f. 1. Caracterul a ceea ce este iute, grabă cu care se mișcă cineva sau ceva; viteză (mare); repeziciune. ◊ Loc. adv. Cu iuțeala fulgerului = extrem de repede, fulgerător. 2. Gust înțepător, pișcător, picant. 3. Mânie; violență. – Iuți + suf. -eală.

iuțeală (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
iuțeálă s. f., g.-d. art. iuțélii; pl. iuțéli

iuțeală (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
iuțeală f. 1. mare repeziciune; 2. fig. vehemență.

iuțeală (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
IUȚEÁLĂ, iuțeli, s. f. 1. Caracterul a ceea ce este iute, grabă cu care se mișcă cineva sau ceva; viteză (mare); repeziciune. ◊ Loc. adv. Cu iuțeala fulgerului = extrem de repede, fulgerător. 2. Gust înțepător, usturător, picant. 3. Mânie; violență. — Iuți + suf. -eală.

ĭuțeală (Dicționaru limbii românești, 1939)
ĭuțeálă f., pl. elĭ. Calitatea de a fi ĭute, rapiditate: ĭuțeala unuĭ tren. Calitatea de a fi ardeĭat: ĭuțeala muștaruluĭ. – Vechĭ și ĭuțime.